O amică a soției mele sună să o întrebe dacă poate să o i-a în spațiu pentru a-și putea înscrie copilul în clasa 0 la școala din cartierul unde locuim. Cică ar fi o școală ”bună”. Un alt cuplu divorțează pentru a-și schimba cărțile de identitate astfel încât să-și poată înscrie copilul la o altă școală ”bună”. Mai știu pe unii care și-au schimbat domiciliul la părinții unuia dintre soți din același motiv. Cred că populația părinților cu copii de clasa 0 a luat-o razna!

Niciunul din acești părinți nu a luat în considerare cel mai important aspect din ecuație, anume propriul copil. Ori dacaă copilul nu este în stare, niciun profesor de pe lumea asta nu poate să-l facă performant. Mai mult decât atât, ce înseamnă  o școală ”bună”? Una care are rezultate? Ce garantează că vor continua să aibă? Mai ales dacă se vor înscrie copii pe bază de șpagă.

Întâmplător atât eu cât și frații mei am urmat cursurile școlii din cartier. Pentru că locuiam acolo. Nu știu dacă era ”bună” la vremea aia. Știu că am fost o generație mare, cu concurență teribilă. În orice caz, pentru devenirea mea viitoare, clasele primare nu au avut nicio relevanță. Nici pentru frații mei. Sau colegii mei de clasă. Ce contează forate mult, este inluența familiei, aplecarea părinților pentru educația propriilor copii și nu transferul responsabilității pentru asta, instituțiilor publice.

Cred că a venit vremea ca în țara mea să fie pedepsită și oferirea de mită/șpagă, nu numai solicitarea. Și ar trebui să reflectăm asupra următoarei maxime: ”Caracterul unei şcoli bune e ca elevul să înveţe în ea mai mult decât i se predă, mai mult decât ştie însuşi profesorul”. ( Mihai Eminescu)