Ideile tale schimba Iasul!



Fundatia Comunitara Iasi lanseaza un fond drag mie (sunt cel care i-a dat numele), prin a carui finantari se doreste stimularea celor care au idei si capacitatea de ale implementa astfel incat sa miste lucrurile in comunitatile lor.
Banii provin din contributiile celor care au participat la Swimathon anul trecut.

Prin fondul "Ideile tale schimbă Iaşul", Fundatia Comunitara Iasi isi propune să conştientizeze necesitatea implicării fiecarui locuitor al Iasului în dezvoltarea societăţii şi a potenţialului pe care oamenii îl au pentru generarea unei schimbări în comunitate. De asemenea, se mai doreste stimularea participarii la activităţile civice şi încurajarea celor care au un comportament proactiv prin oferirea suportului de care au nevoie pentru implementarea proiectului.

"Ideile tale schimbă Iaşul" este un fond deschis, înscrierea proiectelor desfăşurându-se în două etape: prima  presupune completarea unei scrisori de intenţie, iar a doua etapă constă în completarea unei cereri de finanţare. Depunerea scrisorilor de intenţie se poate face în orice moment al lunii, urmând ca acestea să fie jurizate între zilele 3-10 ale lunii următoare. Echipele care s-au calificat în această etapă au două săptămâni la dispoziţie pentru a completa cererea de finanţare. Decizia finală va fi anunţată după analiza aplicaţiei de către un comitet de juriu.

Valoarea anuală a fondului este de 30.000 lei, suma acordată per proiect variind între 2.000 -5.000 lei. Contribuţia financiară a aplicantului trebuie să fie în valoare minimă de 10% din valoarea totală a proiectului, iar alţii 10% trebuie să reprezinte contribuţia în natură. Perioada maximă de implementare a proiectului este de 6 luni. Aplicanţii eligibili sunt: grupuri de iniţiativă, ONG-uri, asociaţii de proprietari.


Pentru a afla care sunt modalitatile de aplicare, te rog sa accesezi urmatorul link:
http://fonduri.fundatiacomunitaraiasi.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=478:ideile-tale-schimba-iasul&catid=101:fonduri


Nu mai ai nicio scuza sa stai sa astepti sa vina un unicorn alb sa-ti rezolve problemele.
Aplica acum!

Posted in , , , , | Leave a comment

Make the difference



Duminica, 31 martie, voi participa, in calitate de speaker, la "Make the Difference" eveniment organizat de ATRAG. Marturisesc ca sunt entuziasmat de genul acesta de tineri, implicati, carora le pasa de lumea in care traiesc si se straduiesc sa creeze ocazii pentru congeneri ai lor sa invete din experientele si exemplele unor oameni care au facut cate ceva.

Sunt convins ca daca as fi avut parte de genul acesta de experiente in tinerete, as fi realizat mult mai multe decat am facut deja. Daca as fi la varsta alegerilor, a cautarii drumului in viata, nu as rata asa oportunitate.


Evenimentul se adreseaza tuturor elevilor, studentilor, absolventilor si tinerilor profesionisti aflati la inceput de drum. E un eveniment educational, un eveniment al ideilor destepte, un semnal de trezire menit sa-ti aduca aminte ca e momentul sa actionezi!

Make the difference e o conferinta de tip TED, care vine cu un mix de dezvoltare personala si orientare spre schimbare, bine definit si organizat, te aduce in fata unor speakeri cu experiente de viata ineresante, iar tu nu trebuie decat sa fii deschis, sa-ti doresti sa inveti si sa fii prezent la evenimentul Past.Present.Future?

Ne vedem acolo, da?

Inscrie-te aici





Posted in , , , , , , , , | Leave a comment

Puterea vulnerabilitatii



Asta este un video exceptional!
Pentru viata ta personala si profesionala si pentru viata mea personala si profesionala. Am adunat atat de multe sfaturi importante ... Este despre conceptul de conexiune la nivel uman ... care este, desigur, construirea de relatii ... care este parte esentiala a vietii noastre.

Cum putem cultiva curajul, compasiunea si conexiunea de a ne accepta imperfectiunile si sa recunoastem ca suntem de ajuns - ca suntem demni de iubire, apartenenta si bucurie?

Leave a comment

5 ani



Pe 1 martie am implinit 5 ani de cand ne-am casatorit. Si vroiam sa sarbatorim cu o iesire in Bucovina. Am tot cautat impreuna cu Gabriela variante si in timp ce analizam destinatii si oferte, am auzit de un concurs organizat de Viva FM.
Miza era un weekend la pensiunea Casa Domenasca din Cacica, plus un voucher de 250 de lei. Tot ce trebuia sa facem era sa trimitem un SMS. Dupa ce am intrat pe site-ul pensiunii si am vazut ca are in dotare piscina si sauna, plus faptul ca era proaspat deschisa, am zis sa-mi incerc norocul.

Ei bine, joi pe la orele 16 am primit un telefon. O voce feminina ma intreba daca imi suna familiar Viva FM. Mi-am amintit instant de sms-ul trimis si de concurs, iar vocea m-a anuntat ca am castigat. Dupa momentele euforice asezonate de chiuiala de rigoare (in direct), mi se spune ca voi beneficia de premiu in weekend-ul urmator. Cum noi doream sa mergem pe 1 martie, am sunat la pensiune si, spre bucuria mea, domnul Adrian Ordoi (manager) a fost foarte amabil si mi-a comunicat ca ne asteapta a II a zi.

Tre' sa va spun ca desi sambata a nins, noi ne-am bucurat de o sedere pe masura aniversarii. Sauna, piscina, dragoste au fost ingredientele weekend-ului. Pensiunea, desi abia deschisa si cu planuri mari de dezvoltare, arata foarte bine, este facuta cu gust si atentie, iar domnul Ordoi a fost tot timpul atent sa fim multumiti.
Sambata chiar am stat de vorba cateva minute cu proprietarii, doi oameni de isprava, curajosi si determinati sa investeasca la ei acasa, si ne-au povestit de planurile de extindere a ofertei. Urmeaza o amenajare peisagistica exterioara, vor sa  faca o pastravarie, sa aduca ponei si poate reusesc sa construiasca si tiroliana pe dealul generos din spatele pensiunii.

O sa revenim la vara impreuna cu Mara. Sunt convins ca-i va placea! Mai ales piscina, dar si posibilitatea de a explora salina din apropiere. Va recomand o vizita de relaxare si refacere. Merita si nici nu-i scump.

Posted in , , , , , , | Leave a comment

Test de creativitate


Scoala Norvegiana de Studii Creative isi propune sa pregateasca oamenii pentru o serie de profesii in cadrul industriilor creative. O idee foarte frumos livrata.





Tu cat de creativ esti?

Poti sa verifici aici: http://kreativitetstesten.no/en/

Posted in , | Leave a comment

Ferestre din New York

Windows from New York este un demers al designerului Jose Guizar prin care publica, sapatamanal, o ilustratie a unei ferestre caracteristice unui cartier newyorkez. 
Foarte frumos! Mi-ar placea sa vad asa un proiect despre ferestrele Iasului.





Posted in , , , , , | Leave a comment

Sapte opinii despre planning de la Jon Steel




Fii de folos.Valoarea reala a unui planner este de a rezolva probleme și de a veni cu soluții simple. Inteligența este pur și simplu un mijloc pentru atingerea scopului.
Scoate cei mai bun în altii. Acționeaza ca un catalizator pentru ceilalți prin asigurarea condițiilor pentru gandire creativa in cunostinta de cauza.
Fii o placa turnanta, nu numai intre oameni, ci si între branduri și publicurile cu care interactioneaza.
Dezvolta o înțelegere profundă a motivațiilor si instinctelor umane.
Poseda o experiență de viață reala. Ieși din birou pentru a experimenta lumea reala și a înțelege oamenii si vietile lor.
Creaza-ti un program de lucru, atat în interiorul cat și în afara biroului pentru a genera cele mai bune idei și insight-uri.
Fie analogic sau digital, sarcina principala a oricarui planner este sa înțeleaga cum comunica oamenii.

Posted in , , , | Leave a comment

Structura trendurilor


Posted in , , , | Leave a comment

Upside Down lanseaza shop online pe 12 februarie!



Scriam acum ceva vreme despre un proiect al unor tineri ieseni care-si propunea sa transforme deseurile reciclabile in produse utile, frumoase si de calitate. Proiectul are o componenta de antrepriza sociala foarte pronuntata si are un impact pozitiv asupra mediului inconjurator.

Upside Down a castigat competitia Social Impact Award, unde a obtinut o finantare de 4000 de euro pentru faza de start-up. Ei bine, au urmat pasii spre dezvoltare produse, iar pe 12 februarie 2013 se lanseaza magazinul online.


Upside Down reutilizeaza ambalaje din tetra-pak, camere de cauciuc, bannere uzate si resturi de materiale textile din Romania.
Produsele lor includ genți, portofele si alte accesorii pe care le vor comercializa prin intermediul magazinului online.
Pot realiza personalizarea anumitor articole pentru evenimente: coperti de carti, mape, sacose, genti de conferinte, conform dorintelor clientilor.

Intrati www.upside-down.ro. Nu veti regreta! Au o oferta foarte frumoasa!

Posted in , , , , | Leave a comment

The Elements of Style Rap


The Elements of Style este un manual esential pentru oricine se doreste a fi scriitor.
Multi considera ca nu te poti numi scriitor pana cand l-ai citit.
Acest lucru nu inseamna, totusi, ca exista doar o singura cale de a invata lectiile din manual.
Cu versuri de genul "…always write with intent / each word precious / like Benjamins that you spend…”,
rap-ul facut de tipii astia este cu siguranta o abordare relevanta la vremurile. In plus este si foarte amuzanta :)

Rappin' on!


Leave a comment

2% pentru Iasi!



În Iași se mișcă peste 250 000 de oameni, chiar și într-o zi ploioasă. Dintre aceștia, mulți iubesc acest oraș, cu bune și cu mai puțin bune. Acest film este despre aceștia din urmă, care au acceptat să stea de vorbă cu echipa Fundației Comunitare Iași.

Ție de ce îți place Iașul?

Posted in , , | Leave a comment

TR3I ANIMAT

http://inimaorasului.ro/wp-content/uploads/2013/01/Tr3i-Animat_www.inimaorasului.ro_.jpg

“Dulce, acrisor si ceva fermecator” – ingredientele pentru seara pregatita de YouthBank Iasi.
Tr3i Animat: teatru, muzica si film.

Desprinde-te de cotidian, intoarce-te in timp, pe vremea cand erai copil! Tinerii "bancheri" au selectat cele mai indragite desene animate, iar Madalina Lefter si Teatrul Studentesc Ludic vor completa spectacolul.

Cu un bilet de numai 7 lei, pe 15 ianuarie la ora 16 esti asteptat, cu catel, cu purcel, la Palas Mall în sala Chopin pentru Tr3i Animat.
Doar nu vrei sa vina Tom sau Jerry după tine, nu?

Rezervare bilet: http://iasi.youthbankromania.ro/detalii5.php?iddetalii=272

Persoana de contact:
Ana-Maria Balteanu, 0753507990, balteanu.anamaria@gmail.com

YouthBank Iasi este un program implementat în plan local de Fundatia Comunitara Iasi. Fondurile acestuia sunt administrate de catre un grup de tineri cu varste cuprinse intre 15 si 19 ani si urmareste constituirea, promovarea si administrarea unui fond special destinat proiectelor implementate de catre liceeni in scopul dezvoltarii comunitatii locale. Astfel, tineri care provin din liceele iesene au acces la un cadru pentru dezvoltare personala, dobandind abilitati de leadership, comunicare si management financiar.

Programul a castigat titlul de „Cel mai bun proiect educational al anului 2010” la Gala Premiilor in Educatie si Premiul al II-lea la categoria „Proiecte de tineret” la Gala Societatii Civile in anul 2011.

 

Posted in , , , , , | Leave a comment

Say What




SayWhat este o aplicatie Android, care adauga echivalentul unui "subiect" la un apel telefonic.
Permite utilizatorilor sa trimita, accepte sau sa respinga apelurile telefonice cu un mesaj personal și un emoticon.
E din seria "cum de nu m-am gandit eu la asta :)


Posted in , , , , , | Leave a comment

Sotul meu este model!


Asta a fost comentariul iubitei mele sotii cand a share-uit fotografia de mai sus prietenilor ei. :)
Ma bucur ca am raspuns invitatiei facute de Andreea Marc si Tom Tailor de a fi "model pentru o zi" pentru brand-ul german.

Nu sunt un impatimit al shopping-ului, chiar imi provoaca o stare de anxietate, mai ales atunci cand trebuie sa-mi cumpar jeans-i. Intotdeauna am avut dificultati in alegerea unei perechi potrivite pentru ca la cei 122 de cm din talie pina-n calcaie nu este tocmai simplu sa gasesc lungimea potrivita.
Slava Domnului, Tom Tailor are o croiala care mi-a facut experienta alegerii o placere! Pentru restul tinutei am beneficiat de ajutorul calificat al Andreei Istrate si al Andreei Maglan (Marketing Manager Tom Tailor Romania). Dupa o scurta trecere prin mainile dibace ale fetelor de la Senso Style si o briosa cu cafea de la Teo's Cafea am purces la treaba.

Dupa o zi de pozat prin Pallas am realizat ca nu e floare la ureche sa fii model. Am avut norocul de o gasca pusa pe sotii si de un fotograf care stie sa lucreze cu modelele si sa le puna in valoare. Hainele m-au ajutat sa ma simt confortabil si relaxat, astfel incat sunt foarte multumit de ce a iesit.
Trebuie sa felicit initiativa, unica in Iasi, sa multumesc colegilor participanti la campanie pentru voia buna si distractia care au facut din aceasta experienta una pe care o voi tine cu drag minte.

Nu in ultimul rand, multumesc Tom Tailor pentru tinuta. Va recomand sa-i pasiti pragul! Garantez ca veti fi satisfacuti de calitatea hainelorde acolo.

Posted in , , , , , | Leave a comment

We Dress Bloggers

Eu sunt obisnuit cu luminile rampei. Am fost in lumina reflectoarelor de foarte multe ori! Asta pentru ca in tinerete am fost balerin :). In acelasi timp, m-am expus la multe experiente intense de-a lungul vietii. Prin urmare cand Andreea mi-a propus sa fiu model pentru o zi, imbracand haine de la Tom Tailor, am accepta cu mare bucurie. Asta pentru ca imi place ca mai sunt lucruri pe care nu le-am facut si ca viata este generoasa cu mine si imi ofera surprize.

Prin urmare, sambata, 20 octombrie 2012, incepand cu ora 10:00, voi fi parte a unui eveniment special dedicat blogosferei si presei iesene, unde bloggeri si jurnalisti vor fi modele pentru o zi. Vom purta hainele Tom Tailor combinate de catre stilistul Andreea Istrate, de machiaj si coafura se va ocupa salonul Senso Style, iar fotografiile vor fi realizate catre Stefan Andrei de la Studio Alb. Toate se vor intampla la o cafea si o briosa oferite de Teo`s Caffee.


Brandul Tom Tailor a venit la Palas Mall Iasi in vara acestui an, fiind primul magazin al retailer-ului german in estul tarii. Momentan, Tom Tailor mai este prezent in Romania in Bucuresti, Craiova, Timisoara si Cluj-Napoca.

Compania Tom Tailor a fost creata in anul 1962 in Germania, promovand sloganul „We dress people”. Sambata, compania va miza pe sloganul „We dress bloggers”.

Abia astept sa va povestesc experienta.

Posted in , , , | Leave a comment

Nimeni nu mai "sta pe net"

Tu cat timp petreci pe net? Ce ai raspunde la intrebarea asta?

Cititi aici rezultatele surprinzatoare ale unui sondaj facut in SUA. Americanii spun ca "stau pe net" mai putin decat o faceau anul trecut.

Concluzia suna asa:

“Despite the fact that they always have connected devices and are always online, they don’t really realize they’re online,” said Forrester analyst Gina Sverdlov. “They’re using Google Maps or checking in on Facebook, but that’s not considered online because it has become such a part of everyday life.”

Leave a comment
Un produs Blogger.

Search

Swedish Greys - a WordPress theme from Nordic Themepark. Converted by LiteThemes.com.